Ghid alimentare cont

Primul pas este să te autentifici în Portal.

În procesul de deschidere de cont este necesară înregistrarea unui cont bancar în relația cu Investimental pe care să îl poți utiliza pentru alimentări. Totodată, dacă dorești să adaugi un alt cont bancar din care să efectuezi o plată, poți înregistra contul bancar prin introducerea IBAN-ului și a extrasului de cont în meniul Bani, secțiunea Codurile IBAN. Pentru efectuarea operațiunii de alimentare a contului de tranzactionare, gasești toate informatiile necesare în secțiunea Alimentări.

Când vine vorba de alimentări ai două opțiuni. Tu doar selectezi contul din care vrei să faci plata, valuta contului, suma pe care vrei să o alimentezi și contul pe care vrei să îl alimentezi, apoi alegi una dintre cele două opțiuni, iar întregul proces va fi extrem de ușor și rapid.

  • alimentare direct din Portal – ultra rapidă, fără să trebuiască să deschizi pagini noi sau să jonglezi cu browsere. Pur și simplu te redirectăm către aplicația ta de internet banking (în funcție de contul din care vrei să alimentezi), te loghezi, urmezi pașii și gata. Pe mobil e și mai ușor, mai ales dacă ai activată opțiunea de autentificare biometrică.

E posibil ca browserul, antivirusul, sau firewall-ul să îți blocheze redirectarea; dacă se întâmplă asta, poți selecta să permiți redirectarea din Portalul Investimental alegând opțiunea Always allow pop-ups and redirects from https://portal.investimental.ro ca în imaginea de mai jos sau poți folosi cealaltă variantă de alimentare.

  • alimentare prin transfer bancar – o opțiune foarte bună și ea dacă te simți mai confortabil așa. Am dezvoltat algoritmi care să îți recomande în ce cont să faci plata astfel încât alimentarea să fie ultra rapidă, mai ales dacă banca ta e înrolată în sistemul instant payment. Completezi datele apoi faci click pe Afișează.

Vei observa că Portalul îți va afișa contul bancar al Investimental în care sumele pot ajunge cel mai repede în funcție de IBAN-ul selectat de tine, precum și detaliile de plată pe care le poți introduce în aplicația ta de internet banking din care inițiezi plata.

Poți efectua transfer intrabancar (plată din contul tău deschis la una din băncile la care are și Investimental cont deschis) sau transfer în limita sumei de 50.000 lei dintr-un cont bancar deschis la o bancă înregistrată în sistemul “Instant Payment”, administrat de Transfond (este important ca și banca beneficiară să fie înscrisă în același sistem). Sistemul Instant Payment funcționează în regim 24/7/365.

Odată ce plata a fost procesată de către bancă și suma apare creditată în contul bancar al Investimental, operațiunea de alimentare este înregistrată în contul tău de tranzacționare. Plățile interbancare durează mai mult timp, în funcție de ora la care a fost efectuată plata, momentul procesării de către bancă și valuta transferului. Un transfer interbancar în RON, respectiv EUR poate fi efectuat în contul bancar Investimental în aceeași zi, dacă ai transmis ordinul de plată către bancă până la ora 12:00, altfel operațiunea poate dura 1-2 zile lucrătoare.

Plățile în valuta USD pot dura mai mult timp, în funcție de băncile corespondente ale băncii plătitoare, respectiv băncii beneficiare. În cazul în care efectuezi plata dintr-un cont denominat în altă valută, decât valuta contului bancar al Investimental, banca poate efectua operațiunea de schimb valutar fără informarea în prealabil.

Pentru a evita astfel de situații, vei observa că in momentul în care selectezi un cont de tranzacționare cu o valută diferită de cea a contului bancar selectat din care dorești să efectuezi plata, vei putea transfera sumele direct în contul nostru bancar, având aceeași valută precum cea din care faci plata. Ulterior, schimbul valutar va fi efectuat de către Investimental, conform detaliilor afișate în Portal.

Alimentarea contului de tranzacționare se vizualizează în raportul “Activitate” din Investimental BVB, în cazul transferurilor în RON și EUR, precum și în Investimental Global, secțiunea “Account Transactions” în cazul transferurilor în USD.

Investimental BVB

captura ecran sectiune activitate Investimental BVB

Investimental Global

captura ecran sectiune tranzactii Investimental Global

Articole similare
Nu rata noutățile

Abonează-te la newsletter-ul nostru săptămânal, Bursa pe Bune. În plus, clienții au acces la rapoartele zilnice Zori de Bursă și rapoartele Flash Rezultate Financiare.

Esti gata sa investesti? - Investimental.ro
Ești gata să investești?

Începe de azi, e simplu.

Poți începe să tranzacționezi în 15 min. Cu deschidere de cont și alimentare incluse.