Salvați Copiii și brokerul de investiții Investimental lansează o campanie de susținere a educației copiilor vulnerabili

Salvați Copiii România și brokerul de investiții Investimental lansează campania „Investiție în educație”, prin care companiile și investitorii sunt invitați să susțină programele educaționale destinate copiilor aflați în risc de sărăcie și excluziune socială.

Inițiativa pornește de la situația dificilă a sistemului de educație: 425.000 de copii cu vârste între 7 și 17 ani sunt în afara sistemului de învățământ, în timp ce numărul elevilor care învață în clase simultane a ajuns la 99.354, iar sistemul funcționează cu 4.321 de cadre didactice mai puține decât în anul școlar anterior.

„Investițiile la bursă se construiesc cu răbdare, consecvență și o perspectivă pe termen lung. În aceeași logică, educația este una dintre cele mai importante investiții pe care le putem face ca societate”, spune Valentina Berevoianu, CEO Investimental.

Citește articolul integral pe Forbes

Articole recomandate
Nu rata noutățile

Abonează-te la newsletter-ul nostru săptămânal, Bursa pe Bune. În plus, clienții au acces la rapoartele zilnice Zori de Bursă și rapoartele Flash Rezultate Financiare.

Eroare: Nu am găsit formularul de contact.

Esti gata sa investesti? - Investimental.ro
Ești gata să investești?

Începe de azi, e simplu.

Poți începe să tranzacționezi în 15 min. Cu deschidere de cont și alimentare incluse.