Cât de frecvente sunt scăderile bursiere mari și cât de rapide sunt revenirile?

Daca te întrebi care-i orizontul de timp la care te poți aștepta când vine vorba de un trend ascendent, atunci îți spunem – trei, cinci, zece ani sau chiar mai mult, atâta timp cât este alimentat de o economie în creștere și de o masă monetară in expansiune. La ce nu te-ai aștepta, probabil, ar fi perioadele în care prețurile acțiunilor urcă prea mult sau economia crește prea rapid. Și atunci apare nevoia unei corecții. 

Bine, bine, creștere și optimism dar cât de des apar scăderile de bursă, mai ales cele de peste 15% sau de peste 20% pe indicii bursieri majori? Îți zici că poți tolera 5% scădere, hai 10%, ești totuși pe piața bursiera și îți asumi că există o anumită volatilitate. Sau cel puțin sperăm ca îți zici asta.  

Ca să-ți răspundem la întrebare, îți arătăm o statistică făcută de cei de la CapitalGroup.com pe evoluția indicelui american S&P500, între 1948-2017. Și dacă ar fi adăugat cei mai recenți ani de evoluție bursieră, mediile din tabelul de mai jos nu s-ar fi modificat semnificativ.  

Încă ceva, chiar dacă pe România nu avem o statistică atât de îndelungată, frecvența scăderilor din ultimul deceniu pe indicele BET (sau BET-TR cu tot cu dividende) este similară cu cea a piețelor internaționale, așadar o putem folosi drept reper pe aceasta: 

Studiu pe indicele S&P500 (1948 – 2017) 

Scăderi ale indicelui:  -5% sau mai mult  -10% sau mai mult  -15% sau mai mult  -20% sau mai mult 
Cât de frecvente?  Cam de 3 ori într-un an  Cam 1 dată pe an  Cam 1 dată la 3.5 ani  Cam 1 dată la 6.3 ani 
Durata medie (zile de tranzacționare)  46 zile  117 zile  275 zile  425 zile 
  (1-2 luni)  (–3- 4 luni)  (9-10 luni)  (14-15 luni) 

Sursa: CapitalGroup.com  

Ce ne zice tabelul? 

  • Scăderile de 5% pe indici apar de vreo 3 ori într-un an de zile, iar pieței îi ia, în medie, cam două luni ca să ajungă la un minim și să continue trendul general crescător. 
  • Minusurile de 10% sau mai mult, apar cam 1 dată pe an, iar bursei americane i-a trebuit în medie cam 5 sau 6 luni ca să se stabilizeze și să înceapă să crească din nou. 
  • O dată la 3 sau 4 ani, piețele bursiere scad cu mai mult de 15% și le trebuie ceva mai mult de 9 luni să înceapă să crească din nou  
  • Și se întâmplă, în medie la 6-7 ani să ai un “bear market”, adică indicele bursier, în cazul de față S&P500, să scadă cu 20% sau mai mult față de maxime. Ca o completare, scăderea medie a indicilor bursieri este de circa 35% față de maxime în aceste perioade de “piață bear”. De obicei, asta se întâmplă când ai și o recesiune în economie și o scădere a evaluărilor pe tot spectrul de active investiționale. Indicelui american i-au trebuit, în medie, aproape 1 an și un sfert ca să depășească perioada de scădere și să revină pe un trend ascendent.  

Dar, înainte de a sări la concluzii dramatice, îți spunem si ce nu ar trebui să înțelegi din cele de mai sus. 

  • Toate piețele “bear”, durează aproape1 an și un sfert. Fals, au existat reveniri după câteva luni, vezi cazul din 2020 când am avut o scădere bruscă de aproape 30% pe burse în primăvara anului și care s-au inversat în vara anului respectiv. Pe de altă parte, după maximul bursei americane din Octombrie 2007, care prevestea criza economică ulterioară, i-au trebuit aproape 6 ani indicelui american ca să depășească acea valoare (se întâmpla în martie 2013).  
  • Pe statistica de mai sus, ar însemna că dacă o acțiune sau un sector scade cu peste 20%, ai putea intra pe acele instrumente pentru că își revin în circa 2 ani?  Din nou, fals. Statistica privind revenirea piețelor este pe indicii bursieri generali (S&P 500, BET ș.a.m.d.), nu pe fiecare dintre acțiuni sau sectoare. Dacă nu analizezi trendurile generale din acel sector, s-ar putea să te expui pe unele companii care să nu revină ani de zile la maximele anterioare, sau poate niciodată.
Articole similare