Un diriginte pierdut

Toată lumea știe scena emblematică din Forest Gump, unde Tom Hanks stă pe o bancă și-și povestește viața. Nu așa s-a întâmplat și în povestea următoare, dar așa mă imaginez eu acum, că stau și vă povestesc o întâmplare din viața reală a unui copil. Acest copil, să-i zicem Nae Cațavencu, tocmai a început clasa a 6-a, și într-o joi seară, din prima săptămână de școală le povestește părinților cum au avut loc alegeri pentru șefia clasei. Lucrurile păreau simple, doar că n-au fost simple decât pentru copii. În schimb, lui Zaharia Trahanache, dirigintele clasei, alegerile i-au provocat mici broboane de transpirație dar pe care până la urmă le-a depășit, mai mult sau mai puțin, cu ”grația” unui contorsionist obez însă uns cu toate alifiile.  

Ce poate fi complicat în a organiza niște alegeri. Ai candidații, ai alegătorii, simplu. Și totuși nu e simplu, dacă tu îți dorești să câștige tot Agamiță Dandanache.  

În actul 1, Zaharia Trahanache, cere elevilor sa facă propuneri pentru președintele clasei. Nae Cațavencu remarcă lipsa unor reguli elementare și de bun simț: astfel nu se discută dreptul vechiului președinte, Agamiță Dandanache, de a mai candida și nici faptul că, autopropunerea ca și candidat e incorectă. Zaharia Trahanache, trece propunerile pe tablă, primul, al doilea, e propus chiar si Cațavencu…. și la a șaptea iată că e propus iar Dandanache, astfel, Trahanache după ce-l înscrie pe tablă anunță că votează și el și că-și dă votul lui personal pentru Dandanache, deoarece a lucrat foarte bine cu el. (aici Cațavencu face niște ochi bulbucați, încearcă să protesteze, dar în zarva din clasă protestul se pierde în neant). 

Actul 2 începe cu verva votării. Trahanache își mușcă unghiile și își frământă mintea pentru a găsi soluții să-și impună preferatul. Chiar în momentul când se strângeau voturile, are o sclipire și anunță că ar fi frumos să aibă și un vicepreședinte, care sună pompos dar n-are niciun atribut decât acela de a-l înlocui pe președinte în lipsa acestuia, și îndeamnă elevii, să-și ia voturile din urnă și să aducă două voturi. Cațavencu e înmărmurit și fără cuvinte de abilitatea lui Trahanache de a crea o diversiune. Dar ce vrea Trahanache cu aceasta schimbare, cum îl ajută schimbarea, acestea erau întrebările ce-l măcinau pe Cațavencu. 

Actul 3 al farsei începe cu trecerea numărului de voturi pe tablă, în dreptul fiecărui candidat. Trahanache observă cu uimire, că în ciuda faptului că a votat și el și că și-a anunțat public susținerea, Dandanache e pe locul 2 cu 6 voturi pentru președinte iar pe primul loc e Tipătescu cu 7. Uimirea ține puțin, iar calculele își fac loc în mintea meschină a lui Trahanache. Acesta observă că Dandanache a obținut 5 voturi pentru vicepreședinte iar Tipătescu doar 3, așa că de la sine putere anunță că ar fi mai bine ca voturile să se adune și că rezultatul pentru președinte va fi dat de cumulul voturilor date pentru președinte și vicepreședinte. În acel moment Cațavencu rămâne fără respirație, cam cum s-a înecat Newman cu floricele în ultimul episod din Seinfeld. 

Actul 4 al tragi-comediei, e cam plictisitor. Trahanache, ca să calmeze spiritele, formează doua echipe de președinte și vicepreședinte, ambele avându-l ca președinte pe Dandanache, dar vicepreședinte diferit și dă posibilitatea elevilor să-si aleagă echipa preferată, nu înainte de a anunța ce echipa ar prefera să câștige. Nu înțelesese nimic din votul anterior. Elevii votează masiv contra echipei preferate și seara se încheie cu un Cațavencu zâmbind trist și spunându-și povestea.  

Citind astfel de povești nu înțelegem mai bine doar de truismul cu ”Eternul Caragiale” dar și de ce după atâția ani nu ne iese foarte bine democrația: pentru că vor să ne-o predea profesori care nu cunosc, de fapt, materia.