Opțiuni

Te-ai gândit vreodată că asigurările pot fi palpitante? Mai palpitante decât momentul în care încerci să te ascunzi de agentul care te bântuie de trei luni? Tine-te bine fiindcă răspunsul e „da” – urmează să intrăm în zona avansată de investiții și să-ți povestim despre opțiuni.  

Când achiți prima unei opțiuni cumperi dreptul ca până într-o scadență să cumperi sau să vinzi (call & put) un activ suport la un preț de exercițiu. Să-ți dam un exemplu. Te uiți la prețul acțiunilor unei firme. Le cumperi intuind că prețul va crește – și ta-daaa, se întâmplă. Tu le-ai cumpărat la 100 de dolari și le vinzi cu 150 – de unde 50 de dolari profit per acțiune. Dar, cu o opțiune, ce ai cumpăra ar fi dreptul de a cumpăra – call – acțiunile la prețul de 100 de dolari. Opțiunea te-ar costa 5 dolari. Să zicem că acțiunile firmei urcă la 200 de dolari – dar tu ai opțiunea, deci le poți cumpăra pentru 100. Ceea ce ar fi super tare, nu, fiindcă le-ai cumpăra pentru 100 și vinde imediat la prețul pieței de 200.  

Și nu vorbim doar despre acțiuni. Activul suport poate fi reprezentat de contracte futures, acțiuni, obligațiuni, unități de fond tip ETF, mărfuri fungibile cu livrare directă sau chiar alte opțiuni. 

Contractele futures utilizate au de obicei scadențe foarte scurte pentru a avea un preț apropiat de cel al activului-suport din piața spot și pot avea ca active-suport indici bursieri, acțiuni, obligațiuni, unități de fond tip ETF, mărfuri fungibile, perechi valutare,  

Cu excepția contractelor futures și a mărfurilor fungibile cu livrare directă de regulă unde convențiile sunt diferite, de regulă o opțiune oferă dreptul de cumpărare/vânzare pentru 100 de unități de activ suport dar prețul în piață este exprimat per unitate de activ-suport. De exemplu, dacă în piață un Call American pe acțiunile Apple este de 5 USD pentru achiziția lui de fapt se vor plăti 500 USD. 

Pentru o opțiune CALL, atunci când prețul din piață al activului-suport este mai mare decât prețul de exercițiu se spune ca opțiunea este ”în bani” (ITM –„in the money”). Daca cele două sunt sensibil egale opțiunea este ”la bani” (ATM –„at the money” sau ”near the money”) iar dacă prețul activului-suport este mai mic decât prețul de exercițiu opțiunea este ”în afara banilor” (OTM –„out of the money”). În cazurile în care distanța dintre prețul din piață al activului-suport și prețul de exercițiu este mare atunci la expresiile respective se adaugă și cuvântul ”deep” (tradus în română cu ”mult”): ”deep in the money”, respectiv ”deep out of the money”. 

Să începem și cu opțiunile de bază – Call și Put, traduse mai pragmatic în „cumpară și „vinde”. Ele au două variații: sunt ”europene” dacă exercitarea dreptului de cumpărare / vânzare se poate face numai în ziua scadenței sau ”americane”, dacă exercitarea se poate face oricând până la scadență. Tine minte, le poți alege pe oricare, indiferent de continent, doar terminologia diferă. Este de reținut însă că, având în vedere flexibilitatea mai mare oferită cumpărătorului, opțiunile americane au de obicei prime mai mari. 

Ții minte când spuneam că opțiunile se aseamănă cu asigurările? Ei bine, indiferent de tipul opțiunii, valoarea după scadență a respectivei opțiuni este zero, dacă nu o prelungești plătind altă primă. Si, chiar dacă în anumite piețe bursiere executarea pentru opțiunile ”în bani” ajunse la scadență este automată este bine să te informezi și să fii atent la lichidarea pozițiilor lor înainte sau la scadență. 

Un exemplu de calcul al profitului pentru o opțiune ”Call”. Să presupunem că pe 19 decembrie 2021 ai cumpărat 10 opțiuni Call având ca activ-suport ETF-ul american GLD cu scadența pe 19 iunie 2023. Multiplicatorul este de 100 acțiuni / contract.. Prețul de exercițiu este 200 USD/unitate de ETF și ai plătit o primă unitară 5 USD (consideram comisionul brokerului inclus). Le păstrezi până la scadență când prețul spot al GLD este de 208 USD/unitate de ETF. 

Profitul tău în acest caz este de 3.000 USD se calculează astfel (în funcție de prețul de piață al activului suport), acest profit reprezentând pierdere pentru cel care a vândut respectivele opțiuni și nu a făcut vreo operațiune de acoperire a riscului (”hedging”):  

(Preț de piață – Prețul de exercițiu – Prima) x Numărul de opțiuni x Multiplicatorului unei opțiuni 

Graficul de mai jos reprezintă care erau posibilele variante de randament pentru cumpărătorul Call în funcție de evoluția prețului activului suport: 

De exemplu, dacă prețul spot al GLD este sub 205 USD/uncie (preț de exercițiu + prima) cumpărătorul Call va înregistra o pierdere (iar vânzătorul profit). Indiferent de preț, însă, pierderea cumpărătorului nu va fi mai mare de 500 USD/contract (prima unitară x multiplicatorul contractului). 

Din grafic se poate observa ceva foarte important: pierderea maximă posibilă pentru un vânzător de Call este teoretic nelimitată ceea ce face ca aceste produse să fie de regulă mai scumpe decât un contract Put bazat pe exact același coordonate. Astfel, la opțiunile ”Put” lucrurile stau un pic diferit: pierderea maximă a vânzătorului este limitată la produsul dintre: (Prețul de exercițiu – Prima) x Numărul de opțiuni vândute x Multiplicatorului unei opțiuni. În schimb la aceeași valoare este limitat și profitul potențial al cumpărătorului uni contract Put. Această limită s-a dovedit recent că este tot una teoretică, atunci când în aprilie 2020 preturile futures pentru scadența mai 2020 ale petrolului WTI au atins valori de aproximativ -37 USD/baril. 

Hai să modificăm un pic exemplul de mai sus și să presupunem că la 19 decembrie 2021 ai cumpărat 10 opțiuni Put având ca activ-suport ETF-ul american GLD cu scadența pe 19 iunie 2023. Multiplicatorul este de 100 acțiuni / contract. Prețul de exercițiu este 200 USD/unitate de ETF și ai plătit o primă unitară 5 USD (considerăm comisionul brokerului inclus). Le păstrezi până la scadență când prețul spot al GLD este de 168 USD/unitate de ETF. 

Profitul tău în acest caz este de 27.000 USD se calculează astfel (în funcție de prețul de piață al activului suport), acest profit reprezentând pierdere pentru cel care a vândut respectivele opțiuni și nu a făcut vreo operațiune de acoperire a riscului (”hedging”):  

(Prețul de exercițiu – Preț de piață – Prima) x Numărul de opțiuni x Multiplicatorului unei opțiuni 

Graficul de mai jos reprezintă care erau posibilele opțiuni în funcție de evoluția prețului activului suport: 

Acum intram în zona pentru avansați – combinațiile de mai multe opțiuni…si nu numai. Tocmai ca să nu complicăm lucrurile prea tare vom aminti doar că în afară de Call și Put există o multitudine de opțiuni exotice (ex. ”knock-in”, ”knock-out”, ”rainbow”) și strategii pe opțiuni (”protective put”, ”straddle”, ”strangle”, ”collar”, ”bull/bear spread”, etc.).  

Opțiunile exotice tind să adauge diverse elemente la opțiunea ”clasică”. De exemplu, ”knock-out” însemnă că dincolo de un anumit nivel de preț al activului-suport opțiunea își pierde valabilitatea iar opțiunile ”rainbow” au două sau mai multe active-suport.  

Strategiile pe opțiuni sunt de regulă efectuate pe același activ-suport, eventual împreună cu alte active, iar rolul lor este de a modifica nivelul de risc, în funcție de viziunea investitorului asupra evoluției viitoare a activului-suport și de câtă încredere are investitorul în teza sa de investiții.  

De exemplu, dacă un investitor deține o acțiune dar are unele temeri că prețul va scădea atunci cumpără un Put pe acea acțiune și până la scadența lui este protejat împotriva eventualelor scăderi de preț sub nivelul prețului de exercițiu al acestui Put. În schimb, dacă un investitor consideră că pe piața spot a unei acțiuni va exista o mișcare de preț mare, dar nu știe dacă în sus sau în jos atunci va cumpăra atât un Put cât și un Call. De exemplu, poate emitentul acțiunii este o firmă de cercetare medicală care așteaptă rezultatele pentru un studiu la un medicament important, iar în funcție de rezultat prețul fie va crește mult, fie va scădea mult.

Pregătește-te pentru litere grecești! 

Ca pentru toate instrumentele financiare listate la bursă, prețul opțiunilor variază în funcție de cererea și oferta pentru respectiva opțiune. Cu toate acestea, există un preț teoretic care se poate calcula în orice moment. Nu te speria, nu îți scriem formula acum (oricum există mai multe moduri de calcul) dar e bine să știi despre elementele pe se care bazează ca să poți să îți dai seama de unele implicații. Și, dacă devii (sau ești) foarte priceput, ca să vezi dacă există oportunități de tranzacționare în piață. 

Cele 6 elemente ale prețului teoretic al unei opțiuni (după formula clasică Black-Scholes-Merton) sunt:  

• prețul activului-suport,  
• rata rentabilității fără risc,  
• prețul de exercițiu,  
• volatilitatea activului-suport, 
• timpul rămas până la scadența opțiunii  
• și randamentul dividendului activului-suport.  

Dacă prețul de exercițiu este constant, știut de când ia naștere opțiunea, nu același lucru se poate spune despre celelalte 5 elemente. Atunci când unul sau mai multe dintre ele variază, se schimbă și prețul teoretic al opțiunii iar nivelul schimbării este măsurat de o serie indicatorii de senzitivitate care au primit inițial ca simboluri litere din alfabetul grec, motiv pentru care sunt cel cunoscuți ca ”grecii” (”the Greeks”). Ei se pot calcula folosind formula amintită mai sus și efectuând apoi derivate parțiale sau … pur și simplu le găsești pe internet calculate automat în timp real pe site-uri de specialitate (cel puțin pentru opțiunile cele mai tranzacționate din SUA). Cele mai importante măsuri de senzitivitate sunt 5: Delta, Vega (Niu), Theta, Gama, Ro. 

Primul ”grec” nu este alfa ci Delta și este cea mai cunoscută măsură de senzitivitate, care arată cu cât se modifică prețul unei opțiuni dacă prețul activului-suport crește cu 1 unitate monetară. Deci, Delta pentru Call este o valoare pozitivă iar pentru Put una negativă (mereu cel mult egală cu 1) iar suma celor doi Delta pentru o pereche de Put și Call care au cele 6 elemente de preț identice este mereu 1. Foarte util de știut este că valoarea Delta exprimată în % reprezintă probabilitatea pe care o dă piața ca să se ajungă la prețul de exercițiu în timpul rămas până la scadență. 

Al doilea indicator este Vega (notat cu litera grecească Niu) care reprezintă schimbarea în prețul unei opțiuni dacă volatilitatea activului-suport se modifică cu 1%. În afară de prețul activului-suport, volatilitatea acestuia tinde să aibă cea mai mare relevanță pentru prețul unei opțiuni și există traderi care consideră că tranzacțiile cu opțiuni sunt vânzări și cumpărări de volatilitate. 

Theta măsoară deprecierea în timp a valorii opțiunilor, respectiv cu câte unități monetare se modifică (scade) prețul unei opțiuni la trecerea unei zile. Theta tinde să fie mai mare pe măsură ce prețul activului-suport se apropie de la prețul de exercițiu (și scade când se depărează), respectiv pe măsură ce timpul rămas până la scadență scade. 

Gama măsoară modul în care Delta se modifică atunci când prețul activului-suport al opțiunii se modifică, cu alte cuvinte cu cât devine mai sensibil sau mai puțin sensibil prețului teoretic al unei opțiuni la prețul activului-suport pe măsură ce acesta din urmă se mișcă. Ca și Theta, Gama tinde să fie mai mare pe măsură ce prețul activului-suport se apropie de prețul de exercițiu (și scade când se depărtează), respectiv pe măsură ce timpul rămas până la scadență scade. 

Rho arată cu câte unități monetare se modifică prețul unei opțiuni dacă valoarea ratei rentabilității fără risc se modifică cu 1%. Ca și Theta și Gama, Rho tinde să fie mai mare pe măsură ce prețul activului-suport se apropie de la prețul de exercițiu (și scade când se depărează) dar spre diferență de ceilalți doi indicatori Ro scade pe măsură ce timpul rămas până la scadență scade. 

În afară cei 5 ”greci” importanți sunt alți 12 de importanță secundară, dintre care totuși merită menționați doi: Lambda și Epsilon. Primul, cunoscut și ca omega sau elasticitate, măsoară cu cât % se modifică prețul opțiunii când prețul activului-suport se modifică cu 1%. Lambda este foarte util pentru că îți arată efectul de levier obținut la momentul calculării sale prin deținerea opțiunii. Epsilon, în schimb, măsoară modificarea procentuală a prețului opțiunii la modificarea cu 1% a randamentului dividendului activului-suport. Suntem de părere că și el este important, mai ales dacă vorbim de un activul-suport cu dividend mare. Asta pentru că prețul de exercițiu nu se ajustează pentru dividend, în timp ce prețul activului-suport de regulă o face, ceea ce înseamnă că prețul opțiunii va scădea în data ex-dividend. Deși mai rar, în cazul opțiunilor pe mărfuri ”dividendul” îl poate constitui costul de depozitare al acestora și este un ”dividend negativ”. 

Pe ceilalți 10 ”greci mititei” nu îi mai enumerăm, pentru că dacă veți avea nevoie de ei înseamnă că deja știți mai multe decât noi. Și în plus, deja încep să aibă nume prea ciudate (serios, unul dintre ei se cheamă Vomma!). 

Oricum, e bine să fii prudent și să verifici din măcar 2 surse dacă crezi că ai găsit o neconcordanță în prețurile opțiunilor. Daca e musai în presă, așa ar trebui să fie și în piața de investiții. 

Am vorbit despre cum e la americani cu opțiunile, dar cum e pe piața noastră? Răspunsul l-am putea încheia simplu aici, prin a spune că pe BVB se așteaptă constituirea Contrapărții Centrale, o instituție care ar permite tranzacționarea mai multor instrumente derivate, printre care și opțiunile. Cel mai probabil, în 2023 sau 2024 ar urma să avem instrumente derivate la BVB, probabil și opțiuni. Între timp, nu uita că există pe piața la vedere niște instrumente care seamănă cu opțiunile. Se cheamă “warrants” și poți găsi mai multe informații despre ele în capitolul produse structurate . 

Opțiunile sunt produse cu adevărat complexe al căror preț depinde de o multitudine de factori, inclusiv de capriciile cererii și ofertei. În plus, după scadență valoarea lor devine zero dacă nu au fost exercitate. Pentru cumpărătorii de opțiuni riscul maxim este totuși limitat la prima plătită. Pentru vânzătorii de put-uri riscul este și el limitat la valoarea de piață a cantității din activele suport pentru care este structurată opțiunea. În schimb, pentru vânzătorii de call-uri riscul teoretic este nelimitat deoarece, teoretic, pană la scadență prețul activului-suport poate crește oricât. 

Pentru a evita pierderile nelimitate (teoretic posibile pentru cei care mizează pe scăderea prețurilor – poziții ”short”) pentru aceste instrumente există sisteme de gestiune a marjelor și executare automată a pozițiilor pentru care investitorii nu se asigură că au suficiente fonduri pentru a acoperi pierderile nemarcate. Totuși, eventuala apariție e unor fenomene de tip ”price gap” poate însemna că aceste mecanisme nu vor funcționa perfect și pierderile vor depăși sumele investite.